•  
  • Legislatie
  • CCR dezbate Legea privind răspunderea magistraţilor

CCR dezbate Legea privind răspunderea magistraţilor

Judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) dezbat, în şedinţa de miercuri, sesizările referitoare la Legea răspunderii magistraţilor. Sesizările au fost depuse de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a parlamentarilor PSD.

“Scopul declarat al legii este acela de a acoperi unele lacune dovedite de realităţi practice şi de a consolida şi eficientiza puterea inspecţiei judiciare, însă actul normativ în sine se îndepărtează mult de acest scop, urmărind de fapt, prin mai multe articole, o aservire a puterii judecătoreşti faţă de celelalte puteri ale statului printr-un amestec inadmisibil în actul de justiţie. Astfel, efectul pe care această lege îl produce prin anumite reglementări extrem de periculoase este unul invers scopului declarat, respectiv o slăbire majoră a independenţei justiţiei prin expunerea sa la un control concret al puterii executive, crearea unor jurisdicţii paralele şi înlocuirea controlului jurisdicţional al hotărârilor judecătoreşti cu un control disciplinar îndreptat direct împotriva judecătorului. Din această perspectivă, considerăm că actul normativ a fost elaborat cu încălcarea gravă a unor principii fundamentale din Constituţia României”, se arată în sesizarea PSD.

Sesizarea a fost depusă în Decembrie 2011.

Sursa: AMOS NEWS

Nu sunt comentarii - Adauga comentariu

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Puteti folosi urmatoarele atribute si taguri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Experti Judiciari online
FacebookGooglePlusTwitterVimeoYoutube
Detalii articol
Categories: Legislatie, Stiri
Tags: , , , , , , , , ,
Published on: 11 ianuarie 2012
Distribuie pagina

Bine ai venit , Astazi este sâmbătă, 19 mai 2012